Date generale despre noul tip de gripa A (H1N1)

Noul virus gripal A(H1N1), descoperit recent, este un nou subtip de virus gripal care se transmite la om şi care conţine gene de la viruşii gripei porcine, aviare şi umane, într-o combinaţie care nu a fost observată, până în prezent, nicăieri în lume.

În plus, există dovezi că acest virus  se transmite de la om la om, iar boala cauzată a fost gravă într-un număr semnificativ de cazuri în Mexic. Simptomele noii gripe A(H1N1) la om sunt, în general, asemănătoare cu simptomele gripei sezoniere umane: febră, simptome respiratorii, cum ar fi tuse şi secreţii nazale, dureri în gât. Pot aparea eventuale alte simptome, cum ar fi: dureri generalizate (în special dureri musculare), cefalee, frisoane, oboseală, vomă sau diaree (care nu sunt caracteristice gripei, dar au fost raportate în unele din recentele cazuri de gripă cu noul virus). În anumite cazuri, este posibilă apariţia unor complicaţii grave chiar şi la persoane sănătoase infectate cu noul virus. Noul virus gripal A(H1N1) se transmite la persoane în acelaşi mod ca şi virusul gripei sezoniere. Acesta se transmite de la persoană la persoană, din picăturile răspândite de o de la persoană la persoană, din picăturile răspândite de o persoană infectată care tuşeşte sau strănută sau, indirect, atunci când picăturile sau secreţiile din nas sau gât ajung pe mâini sau pe alte suprafeţe care sunt atinse de alte persoane, care îşi duc apoi mâna la gură sau nas.

Noul virus gripal nu se transmite prin consumul de carne de porc sau produse din carne de porc manipulate şi prelucrate termic în mod corespunzător. Acest nou virus gripal nu a fost izolat până în prezent de la animale şi nu există indicii conform cărora virusul ar fi prezent în lanţul de producţie al cărnii de porc.     

În orice situaţie, se recomandă respectarea practicilor de igienă alimentară corespunzătoare la prepararea alimentelor, precum şi spălarea cu săpun, după manipularea cărnii crude, a mâinilor, a suprafeţelor şi a echipamentelor folosite. Majoritatea virusurilor gripei porcine sunt susceptibile la medicaţiile antivirale, cum ar fi inhibitorii de neuraminidază (oseltamivir şi zanamivir) şi la medicamentele antivirale mai vechi (amantadine).

RECOMANDĂRI PENTRU PREVENIREA ÎMBOLNĂVIRILOR PRIN GRIPĂ CU NOUA TULPINĂ

Deoarece gripa se transmite de la om la om la om atât pe cale aeriană (vorbit, strănut, tuse) cât şi prin contactul direct cu bolnavul sau diferitele obiecte personale ale bolnavului, contaminate cu secreţiile sale nazofaringiene, pentru a se evita îmbolnăvirea, vă recomandăm respectarea următoarelor măsuri:

• Nasul şi gura vor fi acoperite cu batista personală în timpul strănutului sau al tuşitului. Batistele personale nu se împrumută;
• Mâna nu va fi dusă la ochi sau la gură decât după ce a fost spălată cu apă şi săpun;
• Se vor evita pe cât posibil aglomeraţiile;
• Se va evita contactul apropiat cu persoane care prezintă semne clinice evidente de afecţiuni acute respiratorii (febră, tuse, strănut, ochii congestionaţi etc.);

• Persoanele care prezintă simptome asemănătoare gripei se vor izola de restul familiei şi se vor prezenta la medicul de familie pentru stabilirea diagnosticului şi a conduitei terapeutice.

CE PUTEM FACE PENTRU A NE PROTEJA DE INFECŢIE ?

• Evitaţi contactele strânse cu persoanele bolnave;

Daca sunteti bolnav:

  • păstraţi distanţa faţă de celelalte persoane pentru a evita să le contagiaţi;
  • evitaţi să mergeţi la serviciu sau la şcoală şi, în general, să ieşiţi din casă pentru diferite motive.
  • Astfel se va reduce riscul de a contamina alte persoane:
  • evitaţi aglomeraţiile şi mulţimile;
  • când tuşiţi sau strănutaţi, acoperiţi-vă gura şi nasul cu o batistă, iar dupa utilizare aruncati batista la gunoi.
  • Astfel, reduceţi riscul ca cei din jurul dumneavoastră să se îmbolnăvească.

Spălarea mâinilor contribuie la protecţia împotriva microbilor.

  • spălaţi-vă mâinile, des, cu apă şi săpun, în special după ce tuşiţi sau strănutaţi;
  • produsele de curăţare a mâinilor pe bază de alcool pot fi, de asemenea, eficiente. Evitaţi să vă atingeţi ochii, nasul sau gura, pentru că microbii se răspândesc frecvent atunci când o persoană atinge un obiect contaminat, atingându-şi apoi ochii, nasul sau gura;
  • curăţaţi suprafeţele dure, cum ar fi mânerele uşilor, utilizând frecvent un produs normal de curăţare.